Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Al Doilea Război Mondial a avut un efect devastator pe continentul european. Datorită acestui fapt, a apărut nevoia de a crea un nou cadru de coexistenţă care favorizează pacea și dreptatea. În acest context, ideea unui organism supranațional care să asigure respectarea drepturile omului. Această idee a fost întruchipată definitiv în 1950 odată cu crearea Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care a fost acum ratificată de cele 47 de țări care alcătuiesc Consiliul Europei. CEDO este cunoscută și sub numele de Curtea de la Strasbourg.

O organizație care veghează asupra libertăților fundamentale

Scopul său este de a urmări în justiție posibile încălcări ale drepturilor și libertăților înscrise în CEDO (Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului). Atât CEDO, cât și CEDO sunt entități independente ale Uniunii Europene.

Pe de altă parte, CEDO nu trebuie confundată cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene, o instanță a cărei misiune este de a supraveghea problemele legate de dreapta comunitate.

Aspecte fundamentale

În ceea ce privește drepturile și libertățile care trebuie protejate, în general sunt incluse următoarele: dreptul la viață, interzicerea torturii și sclaviei, garanții Siguranță legal, protecția minorilor, libertatea de conştiinţă, din expresie religios, respectul pentru viața privată și de familie sau interzicerea oricărei forme de discriminare.

Judecătorii care fac parte din CEDO trebuie să aibă un mare prestigiu juridic și o considerație impecabilă morală. În perioada în care își exercită funcțiile, nu pot desfășura alte activități care pun la îndoială independența și imparțialitatea lor.

Judecătorii sunt aleși de o adunare parlamentară și de o majoritate absolută, îndeplinind atribuțiile pentru o perioadă maximă de nouă ani.

Cei care pot depune o cerere la CEDO sunt persoane fizice sau juridice care consideră că drepturile lor fundamentale nu au fost respectate în mod corespunzător

Aceasta implică faptul că nu se are în vedere posibilitatea de a depune plângeri cu caracter juridic, ci doar cele care au o legătură cu Drepturile Omului. În acest sens, CEDO trebuie înțeleasă ca fiind ultima cale legală la care se poate recurge.

Instanța nu poate lua o decizie din proprie inițiativă, deoarece nu acționează din oficiu. Pe de altă parte, ședințele de judecată sunt în mod normal publice. Sentințele care condamnă un stat sunt obligatorii și nu pot fi atacate.

De-a lungul istoriei sale, CEDO a primit peste 700.000 de procese și a emis peste 20.000 de sentințe. Țara cu cele mai multe condamnări a fost Turcia, urmată de Italia și Rusia. Dreptul la un proces echitabil a făcut obiectul procesului cel mai abordat.

Fotografii: Fotolia - ifeel / stmool