Eseu științific despre clonare

Eseu științific despre clonare

Dilemele bioetice ale clonării umane. Riscurile și virtuțile unei investigații științifice controversate

Dezbaterea în jurul riscurilor și potențialităților clonării umane reproductive nu este o problemă nouă în domeniul clonării umane reproductive. Științe nici în dezbaterea bioetică şi juridică în acest sens. Încă din anii 1960 și 1970, vocile avocaților și criticilor tehnici agenți de clonare, cum ar fi Joshua Lederberg și Leon Krass, au vorbit în ziare de mare tiraj pentru a dezbate ce anume James D. Watson a prezis în 1971 drept „omul clonal”.

Dar nimic din toate acestea nu s-a oprit treizeci de ani mai târziu, la începutul secolului al XXI-lea, profesorii de la Universitatea Națională din Seul să anunțe în Ştiinţă succesul lor în obținerea de celule stem multipotente umane prin tehnici de clonare (de fapt, transfer nuclear de celule somatice). În 2008 oamenii de știință responsabil de un proiect al companiei biotehnologiei Stemagen a anunțat crearea primilor cinci embrioni umani maturi folosind aceeași tehnică și, de atunci, progresele în domeniu nu au încetat să crească.

Totul indică faptul că clonarea umană este o problemă care continuă să fie pe masă. Atât de mult încât Națiunile Unite în 2021 au anunțat cererea de veto internațional pentru toate formele de clonare umană, fie pentru reproductivă sau terapeutică, ca măsură legală cuprinzătoare de salvgardare a eticii științifice într-o eră a descoperirilor revoluționare în materie.

Argumente în jurul complexității subiectului

Una dintre temerile prezente atunci când se abordează problema clonării este aceea a consecințelor imprevizibile pe care le poate aduce manipularea genetică. Aceasta implică o chestiune morală cu privire la responsabilitatea pe care o au ființele umane în raport cu generațiile viitoare și dreptul discutabil de a manipula – chiar și cu bune intenții – destinul genetic al speciile.

Cu toate acestea, clonarea nu este un proces fără precedent în natură. numeroși specii de animale, legume si de microorganisme (bacterii, de exemplu) folosesc clonarea ca mecanism de reproducere asexuată, mai ales în vremuri de resurse limitate, în care variabilitatea genetică oferită de reproducerea sexuală ar putea implica un risc pentru supraviețuirea speciei.

Este clar, însă, că o astfel de procedură este străină de logica reproductivă a speciei noastre. De fapt, clonarea primatelor superioare este costisitoare și dificilă, deoarece proteină fusiforme prezente în cromozomii ovulului nu se găsesc, ca în cazul altor specii de mamifere (pisici, iepuri, oi etc.), distribuite în întreaga celulă, dar sunt situate într-o zonă foarte delimitată a nucleului. Astfel, prin îndepărtarea nucleului pentru a introduce informația genetică dorită, se pierd și proteinele fusului care joacă un rol cheie în diviziunea celulară.

Clonarea umană necesită, așadar, proceduri tehnologice complexe, ale căror aplicații medicale și industriale sunt, totuși, enorme. Clonarea genelor, de exemplu, nu reproduce mamifere vii sau oameni, dar reproduce anumite gene care pot fi transplantate de la o specie de microorganisme sau plante la alta, dând naștere dezvoltării din alimente transgenice, de exemplu.

În mod similar, clonarea anumitor specii de mamifere ne-ar putea permite să le scoatem de pe lista roșie a speciilor aflate în pericol de dispariție. Experiența cu clonarea bouului guar asiatic în 2001, de exemplu, a produs un nou individ a unei specii practic dispărute, deși nu a supraviețuit mai mult de câteva zile după ea naștere. Problema, în acest caz, este mica variabilitate genetică care ar exista într-un populatia a clonelor animale, care nu ar garanta supravieţuirea speciei, deşi ar garanta repetarea aceloraşi indivizi în timp.

Concluzii

Din 2005, multe dintre activitățile de clonare terapeutică umană s-au bazat pe faptul că nu reproduc indivizi întregi - ceea ce este contrar demnitatea umană, așa cum a stabilit ONU din 2005 - dar în schimb folosesc transferul nuclear și alte tehnici similare pentru a produce celule stem pentru medicii.

Clonarea reproductivă, adică clonarea unui embrion și inserarea lui într-un uter viabil, pe de altă parte, este considerată imorală și străină de logica reproductivă a speciei. Dar pentru cât timp? Cine apără interesele speciei împotriva investigațiilor din țările care nu sunt semnatare ale acestor acorduri ale ONU, precum China sau multe țări africane în care nu există nici măcar o legislație locală în conteaza?

Problema clonării, așadar, trebuie abordată dintr-o perspectivă filozofică și juridică ale cărei granițe sunt determinate de știință, iar aceasta necesită o considerație mai morală a cercetării științifice, adesea contrară spiritului antreprenorial pe care îl încurajează și îl recompensează cel industriile umane. Riscul, așa cum afirmă Antony Starza-Allen în articolul său din noiembrie 2007 din BioNews, nu încetinește atât de mult progresul științei cum să promovăm zborul acestor tehnologii și al oamenilor de știință dispuși să experimenteze cu ele către teritorii în afara regulamentului internaţional.

Referinte:

• „Ce este un eseu științific?” pe Universitatea Națională din Trujillo (Peru).
• „Clonarea umană” în Wikipedia.
• „Clonarea” în Institutul Național de Cercetare a Genomului Uman.
• „Clonarea umană” în Centrul pentru Genetică și Societate.
• „Scrierea științifică” în Fondul literar regal (Regatul Unit).

Ce este un eseu științific?

A eseu științific Este un tip de scriere care abordează un subiect științific, îl explorează în profunzime și îi susține constatările, ipoteză și concluzii în dovezi științifice, adică în cercetări proprii și/sau ale altora în zonă. Este principalul tip de documente din publicațiile științifice și informative, care vizează a public de specialitate sau larg, și al cărui scop fundamental este transmiterea și conservarea cunoștințelor științific.

Urmărește cu: