Concept în definiția ABC

Datoria se numește obligațiile contractate cu un terț, fie el o persoană fizică sau o simplă persoană juridică. Debitorul poate fi identificat și cu o persoană fizică sau juridică. Luarea de datorii se realizează din diverse motive, cel mai relevant fiind pentru economie cele legate de investiţii în zone productive. În schimb, debitorul trebuie să ramburseze suma la o dată stabilită, adăugând la sumă o dobândă care reprezintă profitul creditorului.

Se poate distinge între două tipuri de datorii. Unul este datorie publica, care este cea pe care statele o au împotriva indivizilor, altor state sau organisme credit internaţional; în general aceasta constă în emiterea de valori mobiliare. Celălalt tip de datorie se numește datoria privată, care constă în acele obligații pe care persoanele fizice le întrețin.

Se poate face și o distincție între datoria externă și cea internă. Prima este cea care implică creditori străini și are avantajul de a evita pierderea economiilor naționale. Al doilea este unul care este contractat cu creditori de origine națională. Datoria externă a fost un marker al

politică economie internațională pentru multe țări în curs de dezvoltare, care au nevoie de refinanțare periodică cu scopul de a evita crizele financiare. Criza datoriilor care a caracterizat Argentina la începutul secolului și care a dus la cel mai mare neplat din istoria economică mondială este încă amintită.

Este foarte important să precizăm că, În prezent, dezvoltarea economiei fără emiterea de datorii este de neconceput. Acest lucru le permite diferitelor entități să își asigure lichiditatea atunci când au nevoie și să planifice strategii pe termen mediu și lung care să le permită să se susțină financiar. Cu toate acestea, îndatorarea nu are întotdeauna consecințe pozitive. De multe ori, aceasta este contractată din motive speculative sau fără legătură cu o investiție care încurajează dezvoltarea. Consecința finală a acestei utilizări incorecte și aproape criminale a îndatorării este lipsa investițiilor în domenii critice pentru dezvoltare, cum ar fi sănătatea, educaţie, traseele de comunicare, tehnologie, focus de resurse energetice, locuințe și numeroase aspecte sensibile care fac economia unei regiuni sau a naţiune complet.

Un exemplu de utilizare greșită a instrumentelor de credit poate fi oferit de criza creditelor ipotecare subprime care a fost dezlănțuit în 2007 și consecințele pe care le-a avut în criza internațională din 2008. Practic, problema a constat în livrarea de credite ipotecare cu grad ridicat de risc; când investitorii au văzut semnale roșii și și-au dat seama că multe instituții bancare și fondurile mutuale au avut active implicate, creditul a fost retras, afectând întregul economie. Ca o consecință a acestui fenomen, s-a declanșat o criză de muncă, financiară și de credit care a dus la pierderea a sute de locuri de muncă în țările dezvoltate, predominant în Statele Unite și sud Europa. În acest cadru, necesitatea de refinanțare a Creanţă a Greciei și nevoia altor state, precum Spania, să ia datorii în condiţii nefavorabile pentru a evita o catastrofă socială.

În acest fel, datoria în sine nu constituie un factor favorabil sau dăunător, dar utilizarea ei într-un mod incorect sau corect este cea care îi definește adevăratul rol. În timp ce achiziționarea de datorii pentru a spori creșterea și dezvoltarea va permite returnarea corectă a acelor active după verifica randamentul investitiei, dizolvarea prin mecanisme false a acestei componente financiare duce doar la generarea din sărăcie şi devastarea de mijloace social, politic, cultural și chiar natural.

Probleme de datorii