Concept în definiția ABC

Lilén Gomez | nov. 2021
Pregătirea filozofiei

Sofistica apare în contextul procesului de democratizare a sistemului politic atenian, și căruia îi aparțin două figuri fundamentale: Protagoras și Gorgias.

Principiile lui Protagoras

Protagoras stabilește o serie de teze relativiste, după principiul „omul ca măsură a tuturor lucrurilor, a celor care sunt, care sunt și a celor care nu sunt, care nu sunt”(Cunoscut ca homo mensura), și cu principiul de identitate între fiinţă şi aparenţă.

In consecinta cu conceptia heraclitea a realitatii – prin care totul este in permanenta devenind—, se admite că atât subiectul cunoscător, cât și obiectul de cunoscut sunt în constantă Schimbare; prin urmare, cunoașterea, un produs al conjuncției dintre cele două, se schimbă și ea tot timpul. În acest fel, nu este posibil să fie imuabil, universal și necesar, așa cum a postulat Platon, dar este mutabil, particular și contingent.

The senzaţie Este singura formă posibilă de cunoaștere, ceea ce este surprins prin simțuri, adică aparența, echivalează cu ființa. Protagoras susţine, împotriva platonismului, că nu se poate depăşi sfera experienţei umane, nu există „Idee”.

Aristotel va pune la îndoială teza protagonistului afirmând că aceasta încalcă principiul nr contradicție, întrucât în ​​teza homo mensura, același lucru poate fi afirmat și negat celui Acelasi timp. Totuși, sofistul susține că nu există nicio contradicție, întrucât ceva și opusul pot fi predicate pe un obiect, întotdeauna în relații diferite. Pentru ca să existe o contradicție, același lucru trebuie afirmat și negat în același timp și sub aceeași relație.

Două probleme centrale asociate cu virtutea apar în teoria lui Protagoras: posibilitatea ei învăţareși rolul lor în societate. În ceea ce privește învățarea virtuții, Protagoras afirmă că aceasta poate și trebuie învățată, și de aceea trebuie predată (se opune lui Gorgias). Societatea este posibilă numai prin virtute, adică prin respect reciproc și prin practicarea dreptății. Este necesar ca toți oamenii să participe la virtute (areté politiké) pentru ca grup social subzistă. The educaţie permite naturii omului să se schimbe, deoarece ființa este mutabilă.

Gândul lui Protagoras este întemeiat pe o bază agnostică. Se ignoră existența sau inexistența zeilor, din care derivă întreaga teorie, întrucât, renunțând la natura divină imuabilă, relativismul uman rămâne. La nivelul bărbaților nu există adevăruri superioare altora. Toate opiniile sunt adevărate (fiind egal cu aspectul), adevărul este relativ la individ.

Diferența posibilă între părerea oamenilor este dată de utilitatea ei pentru societate, în aceasta constă pragmatismul lui Protagoras. Toate opiniile sunt la fel de adevărate, dar nu sunt la fel de utile.

Relativismul se aplică tuturor planurilor realității, în termeni de epistemologie, cunoaștere sensibil-intelectuală și în termeni de etică, judecăți de valoare și norme morale.

Principiile lui Gorgias

La rândul său, Gorgias ia ca punct de plecare ideile lui Protagoras, dar se deosebește de el prin scepticismul său lingvistic. Adică afirmă că limbajul nu manifestă realitatea. Cuvântul corespunde experiențelor în mod necesar diferite ale realității, deoarece nu există o realitate universală împărtășită de indivizi. De aici cele trei teze ale sale:

1) Nu există esență. Dacă există esență, ar trebui să fie eternă, deci infinită. În consecință, fiind infinit, nu putea fi deloc. Ceea ce nu este în nimic nu există.

2) Dacă esența ar exista, nu ar fi cognoscibilă.

3) Dacă esența ar exista și ar fi cunoscută, nu ar fi comunicabilă. Cuvântul transmite doar sunete care acționează ca semne, diferite de sensul său. Acest sens, realitatea, nu poate fi transmis prin cuvânt.

Limbajul nu transmite o realitate comună, întrucât nu există, întrucât nu există esențe; compresia are loc din realitatea particulară a fiecărui individ, limita comunicării este experiența. Relația cuvintelor cu lucrurile este asociativă.

Gorgias concepe cuvântul ca pe un instrument de dominare și manipulare. Limbajul are capacitatea de a provoca sentimente si schimba opiniile. În teoria lui, puterea de convingere al cuvântului este interpretat ca o formă de violenţă.

Spre deosebire de Protagoras, Gorgias propune predarea retoricii ca unealtă, dar folosirea pe care discipolii săi o dau acestui instrument este în afara lui.

Politica cum să știe

Socrate argumentează cu sofiştii pe două întrebări: natura justiţiei şi politică cum să știe.

Atât sofiştii, cât şi Socrate concep politica ca pe o virtute şi, la rândul lor, ca pe un mod de a cunoaşte. Diferența este dacă virtutea în general și, în mod specific, virtutea politică poate fi predată.

Socrate, în dialogurile platonice, concepe politica ca cunoaștere intermediară, o opinie. În timp ce cunoașterea (episteme) este întotdeauna adevărată și bazată pe motive, opinia poate fi adevărată sau falsă și nu are fundament.

Sofistica și retorica convinge prin producerea de simple opinii (pseudo-cunoaștere), dar nu și cunoaștere. O astfel de pseudo-cunoaștere nu caută binele, ci plăcerea; prin urmare, nu îi fac pe cetățeni mai buni, ci mai răi și mai nedrepti.

Adevărata politică, dimpotrivă, este orientată spre binele sufletesc și, astfel, spre binele cetățenilor.

Bibliografie

Vernant, J.P. (1972) Originile gândirii greceşti, Bs. As: EUDEBA.

Platon (2003). Dialoguri Lucrare completă în 9 volume. Volumul I: Scuze. Crito. Eutifron. Ion. Liza. Charmids. Hippias minor. Hippias major. Laques. Protagoras. Madrid: Editorial Gredos.