25 Exemple de fonetică

The fonetică este o disciplină de lingvistică care studiază realizarea și percepția sunetelor limbii, fie că sunt ale unei anumite limbi, fie ale mai multor limbi.

Fonetica este responsabilă de descrierea sunetelor limbilor, a modificărilor de pronunție care există în aceeași limbă (fie datorită trecerii timpului, fie în funcție de loc), producerea de sunete în raport cu dificultățile pe care le pot avea oamenii în vorbirea sau înțelegerea sunetelor, care pot fi legate de ființe umane sau de tehnologie.

Phonos sunt unitatea minimă de fonetică și sunt realizările fizice ale sunetelor lingvistice, deoarece sunt acele sunete care permit diferențierea semnificațiilor. Studierea telefoanelor ajută la stabilirea modului în care sunt pronunțate sunetele unei limbi.

Pentru a reprezenta telefoanele sau sunetele limbii, se folosesc simboluri fonetice care merg mereu între paranteze. De exemplu: [ɾ] reprezintă sunetul „r” pentru caro.

Diferitele simboluri fonetice alcătuiesc un alfabet fonetic, care poate fi regional, adică aparține unei anumite limbi și unei anumite regiuni. De exemplu: [s] va fi folosit pentru a reprezenta sunetul z al cuvântului „pantof” din Rio de la Plata, dar [θ] va fi folosit pentru a reprezenta sunetul z din spaniolă peninsulară.

În plus, există și AFI (International Phonetic Alphabet) care conține toate simbolurile fonetice ale tuturor limbi ale lumii și care este folosit pentru a efectua transcrierea fonetică a telefoanelor, cuvintelor sau declarații.

Fonetica se deosebește de fonologie, deoarece în prima realizarea materială și concretă a sunetele lingvistice iar în a doua se studiază reprezentarea mentală a sunetelor, ceea ce este întotdeauna abstract.

Ambele discipline se completează, deoarece fonetica studiază cum sunt sunetele, iar fonologia studiază modul în care aceste sunete ne permit să diferențiem semnificațiile într-o limbă.

După obiectul de studiu și aplicarea acestuia, există trei ramuri ale foneticii: acustică, auditivă și articulativă.

Fonetică acustică

Este acea ramură a foneticii în care sunt studiate undele sonore. Pentru realizarea acestor studii se folosesc spectrograme sau alte instrumente care măsoară undele sonore. Cu aceste măsurători pot fi stabilite caracteristicile acustice ale fiecărui sunet.

Fonetică auditivă

Este acea ramură a foneticii în care se studiază modul în care oamenii percep sunetele. De exemplu, în cuvântul „farmacie” „a” este pronunțat ca un „e” [e] de contextul intervocalic, dar receptorul îl interpretează întotdeauna ca un „a” [a].

În plus, fonetica auditivă se ocupă cu studierea altor fenomene sonore ale limbajului, cum ar fi intonația și accentul. De exemplu, întrebările au intonație ascendentă, iar enunțurile au intonație descendentă. Datorită intonației, oamenii pot diferenția o întrebare (Astăzi este marți?) de o afirmație (Astăzi este marți).

Fonetică articulatorie

Fonetica articulativă este ramura care se ocupă cu studierea proceselor fiziologice implicate în producerea unui telefon, adică a unui sunet al limbajului.

În cadrul aceleiași limbi, sunetele sunt clasificate ținând cont de diferite caracteristici. The consoane Acestea sunt clasificate după:

Toate vocalele sunt vocale și orale și sunt clasificate după:

Un telefon diferă întotdeauna de altul prin una sau mai multe caracteristici. De exemplu: r-ul pentru caro [‘kaɾo] și r-ul dublu pentru car [‘karo] diferă deoarece [ɾ] este o vibrație simplă și [r] este cu vibrații multiple.

Exemple de fonetică

1. [b] este o consoană bilabială, stop, vocală și orală.
2. [p] este o consoană bilabială, stop, fără voce și orală.
3. [ɲ] este o consoană palatală, stop, sonoră și nazală.
4. [t͡ʃ] este o consoană postalveolară, africată, fără voce și orală.
5. [x] este o consoană velară, fricativă, fără voce și orală.
6. [ʒ] este o consoană postalveolară, fricativă vocală și orală.
7. [ɱ] este o consoană labiodentală, fricativă, sonoră și nazală.
8. [g] este o consoană velar, stop, vocal și oral.
9. [s] este o consoană alveolară, fricativă, surdă și orală.
10. [t] este o consoană dentară, stop, fără voce și orală.
11. [a] este o vocală faringiană, largă, largă și delabializată.
12. [e] este o vocală frontală, largă, largă și delabializată.
13. [i] este o vocală frontală, îngustă, redusă și delabializată.
14. [ɔ] este o vocală spate largă, largă și labializată.
15. [u] este o vocală din spate, îngustă, redusă și labializată.
16. Transcrierea fonetică a taco [‘tako].
17. Transcrierea fonetică a brânzei [‘ceso].
18. Transcrierea fonetică a fetei [‘fată].
19. Transcrierea fonetică a roja [‘roxa].
20. Transcrierea fonetică a normei [‘nɔɾma].
21. Transcrierea fonetică a câinelui [‘dar].
22. Transcrierea fonetică a inimii [kora'son].
23. Transcrierea fonetică a muștei [‘mɔhka].
24. Transcrierea fonetică a desenului [di‘β̞uxo].
25. Transcrierea fonetică a unghiului [‘aŋgulo].

Vă poate servi: