Diferențele dintre inducție și deducție
Miscellanea / / January 31, 2022
În tradiția filozofică occidentală, sunt cunoscute două moduri fundamentale de raționament: deductiv (adică deducere) si inductiv (adică inducţie), diferențiați unul de celălalt prin metoda pe care o folosesc pentru a ajunge la lor concluzii respectiv: în linii mari, deducția merge de la general la particular, în timp ce inducția merge în sens invers, adică de la particular la general.
Ambii termeni provin din latină: „inducție” se naște din cuvânt inducţie, compusă pe rând de voci în- („înăuntru”) și dulce ("conduce"); și „deducerea” cuvântului deducere, compus din voci din- („de sus în jos”) și dulce ("conduce"). Și fiecare a fost considerat, de-a lungul istoriei, drept cea mai importantă sau relevantă metodă de gândire umană: filozofii empirişti precum Francis Bacon (1561-1626) sau David Hume (1711-1776), de exemplu, au apărat inducţia ca principală metodă de raţionament; în timp ce raţionalişti precum Baruch Spinoza (1632-1677) sau Gottfried Leibniz (1646-1716) au acordat acest rol deducţiei.
În multe cazuri, inducția și deducția sunt opuse și opuse, deși pot fi considerate și ca metode de raționament particulare și autonome. De exemplu, concluziile științifice se bazează anterior pe studii de inducție; iar toată inducţia ştiinţifică este susţinută în verificarea deductivă a postulatelor sale.
Diferențele dintre deducție și inducție
Motiv dedus | raționament inductiv |
Este o metodă de raționament sus jos, adică de sus în jos: din sediul general (teză), se obține o concluzie anume. | Este o metodă de raționament de jos în sus, adică de jos în sus: din anumite premise (teze) se obține o concluzie generală. |
Concluzia rezultă în mod necesar și direct din premise. Prin urmare, dacă premisele sunt adevărate, concluzia va fi și adevărată. | Adevărul premiselor susține sau sugerează concluzia, dar nu o garantează. |
Respectă strict ceea ce este în incintă, adică nu permite încorporarea de noi informații sau cunoștințe. | Permite încorporarea de noi informații sau cunoștințe, deoarece concluzia nu se află printre premise. |
Se bazează pe reguli logice de observare și tragerea unei concluzii rezonabile: colectarea datelor, observarea și concluzia. | Se bazează pe identificarea tiparelor în realitatea observată pentru a aventura o concluzie: colectare de date, observare, recunoaștere a modelelor, concluzie. |
Obține o concluzie verificabilă, concretă, demonstrabilă. | Obține o concluzie probabilă, posibilă, nedemonstrabilă. |
Exemple de raționament deductiv
Câteva exemple de raționament deductiv sunt următoarele:
-
premisa 1: Toate ființele vii mor într-o zi.
premisa 2: Omul este o ființă vie.
concluzie: Toate ființele umane mor într-o zi. -
premisa 1: Niciun animal nu poate vorbi.
premisa 2: Șobolanii sunt animale.
concluzie: Niciun șobolan nu poate vorbi. -
premisa 1: Azi este marti.
premisa 2: Nu lucrez marţea.
concluzie: Nu lucrez azi. -
premisa 1: Planetele sunt sferice.
premisa 2: Pământul este o planetă.
concluzie: Pământul este sferic.
Exemple de raționament inductiv
Câteva exemple de raționament inductiv sunt următoarele:
-
premisa 1: Masa din casa mea este pătrată.
premisa 2: Mesele de la locul meu de muncă sunt pătrate.
concluzie: Majoritatea meselor sunt pătrate. -
premisa 1: Nu cunosc pe nimeni căruia îi place reggaetonul.
premisa 2: Nici prietenii mei nu cunosc pe nimeni căruia îi place reggaetonul.
concluzie: Foarte puțini oameni le place reggaetonul. -
premisa 1: Câinii sunt formați din celule.
premisa 2: Câinii sunt animale.
concluzie: Animalele sunt formate din celule. -
premisa 1: Cometa X trece aproape de Pământ la fiecare 100 de ani.
premisa 2: Imperiile durează de obicei aproximativ un secol.
concluzie: Imperiile cad când trece cometa X.
Referinte:
- „Raționamentul inductiv” în Wikipedia.
- „Raționamentul deductiv” în Wikipedia.
- „Cele trei moduri de inferență” de Gonzalo Génova în Universitatea Națională din Navarra (Spania).
- „Inducție și deducție” în Dicţionar sovietic de filosofie.
Urmărește cu: