Definiția „criticii rațiunii pure” (1781)

lilen gomez | ian. 2022
Profesor în Filosofie

În pregătirea sa universitară, Kant primește moşteniremetafizică a lui Lebniz și Wolff, pe de o parte, și, pe de altă parte, moștenirea fizicii newtoniene. Ambele surse se contrazic în ceea ce privește concepțiile lor despre spațiu și timp. Interesul filosofului a fost, încă de la început, să găsească o modalitate de a împăca ambele tradiții, în așa fel încât ar putea realiza o formulare a fundamentelor cunoașterii care să ofere, la rândul său, o bază solidă metafizică. Aceasta trebuia să urmeze aceeași metodă pe care o introdusese Newton în domeniul fizicii. Critica rațiunii pure este rezultatul acestor investigații ample, care i-au luat filosofului un deceniu de muncă: la momentul publicării lucrării, Kant avea deja aproape șaizeci de ani.

Turnul Copernican în a doua ediție

În 1787, Kant a publicat o a doua ediție a Criticii, modificând profund unele dintre conceptele operei sale originale. În prologul celei de-a doua publicații, el se referă la impactul pe care lucrarea l-a provocat ca „revoluţie copernicană”, referindu-se la transformările radicale din domeniul astronomie pe care o introdusese Copernic la vremea lui. Este expresie se referă la ideea că, până atunci, cele două tradiții filozofice conflictuale la care Kant este moștenitor, și anume, raţionalism și empirismul, deși susțineau teze opuse, ambele se bazau pe o presupunere comună.

Cunoașterea noastră trebuia să fie determinată de obiecte, astfel încât nimic nu putea fi cunoscut independent de experiență, adică a priori. Pariul lui Kant, la rândul său, a fost să atingă o bază pentru judecăți sintetice a priori, adică judecăţi care adaugă informaţii subiectului la care se referă (neanalitice) fără a recurge la experienţă.

Revoluţia introdusă de filosof în gând, atunci, este că, dacă judecățile sintetice a priori sunt posibile, aceasta se datorează faptului că nu obiectul este cel care ne determină cunoștințele, ci, dimpotrivă, este subiectul care constituie obiectele, din structurile transcendentale ale subiectivității (care sunt ele însele condiții de posibilitate a experienței uman).

intuiții și concepte

Acum, potrivit lui Kant, cunoaștem obiectele doar prin experiență (a posteriori) și, la rândul său, aceasta este guvernată de reguli ale înțelegerii, facultate care trebuie presupusă în subiect înainte ca obiectele să-i fie date, așadar, a priori. Prin urmare, cunoaștem a priori lucrurilor doar ceea ce noi înșine punem în ele. Nu putem ieși din limitele experienței, obiectul trebuie să ne fie dat (pentru că suntem ființe finite, spre deosebire de Dumnezeu, al cărui intelect infinit are o intuiție imediată a lucrurilor și nu necesită experiență senzorial).

Kant realizează o confluență între raționalism și empirism, care este condensată în ideea că „intuițiile (derivate din experiență) fără concepte sunt oarbe, conceptele fără intuiții sunt goale”.

În același sens, filosoful va spune „toată cunoașterea începe cu experiența, dar nu toată cunoașterea este derivată din aceasta”. Critica rațiunii pureAstfel, este o dezvoltare extinsă în jurul facultăților care ne permit să realizăm procesul cunoașterii, prin structurile intelectului nostru. (sensibilitate, înțelegere și rațiune), luând ca punct de plecare experiența în care ni se oferă datele simțurilor care dau conținut spuselor structurilor.

Rolul metafizicii

Problema metafizicii este că poate fi valabilă doar atunci când se limitează la analiza conceptelor în sens logic. Cu toate acestea, există o pretenție în metafizică de a extinde cunoștințele. Interesul lui Kant constă, așadar, în găsirea utilizărilor legitime ale rațiunii pure, pentru a fundamenta metafizica ca știință. Rezultatul acestui lucru cercetare Se va întâmpla că, deși metafizica nu poate produce ea însăși cunoaștere, pentru că transcende experienței, însă, îi aparține ordinea ideilor rațiunii, și anume ideea de Sine, a lui Dumnezeu si a Lumii.

Importanța acestor Idei constă în faptul că au un euristică: ele funcționează ca ghiduri care conduc la înțelegere, astfel încât aceasta să poată continua să extindă din ce în ce mai mult cunoștințele autentice.