Concept în definiția ABC

Urmărirea utilizării termenului catharsis (katharsis) în religia și gândirea greacă, —înainte de flexiunea pe care, după cum vom vedea, o introduce Aristotel— Se pot evidenția trei sensuri principale în care este folosit cuvântul: fiziologic, religios și psihic.

1. În sens fiziologic, termenul de catharsis se referă la procedura de „epurare”, prin care expulzarea substanțelor nocive către organism (nu numai în cazul corpului uman, ci și în cazul a general).

2. În sens religios, catharsis ar putea fi tradus ca ispășire sau purificare, adică actul de a înlătură ciudăţenia unui lucru, prin care acesta este lăsat într-o stare de perfecţiune conform cu a lui esență. Purificarea respectivă este înțeleasă ca eliberarea —prin ceremonii și rituri sacre— a unor „impurități” care, în acest context, sunt interpretate ca „vinovății”.

3. La nivel psihic, catarsisul este asociat cu epurarea sau purificarea fiziologică în sens spiritual. religios, în măsura în care presupune o purificare a patimilor sufletului, pentru a aduce un leac afectiuni.

Citat (APA)

lilen gomez | iul. 2022
Profesor în Filosofie

Catarsisul în corpus aristotelic

În opera lui Aristotel, pentru prima dată, termenul de catharsis este folosit în contextul unei teorii poetice. În Poetică iar în Politică, apare angajat în doi simțurile diferite: pe de o parte, estetic, pe de altă parte, medical. Noutatea pe care o introduce Aristotel este utilizarea termenului în primul sens, estetic, aplicat la poezie dramă tipică tragediei. Deși folosirea pe care o face filozoful este legată de semnificațiile anterioare care erau date, până atunci, celui termen, niciuna nu a coincis cu utilizarea estetică care apare în raport cu condiția artistică a tragediei greacă.

Principiul care stă la baza tragediei, în explicația aristotelică dezvoltată în Poetică, este acela al imitației. În tragedie, o acțiune este imitată, prezentată într-o structură ordonată rațional de la început până la sfârșit. Probabilitatea succesiunii actelor constă în faptul că este necesară în termeni raționali. Spre deosebire de relatarea istorică, poezia dezvoltă o poveste generală: ea nu exprimă particularitatea unui eveniment, ci mai degrabă o dimensiune universală a cunoașterii umane. Poezia tragică constă, deci, în imitarea unei acțiuni care stârnește compasiune și frica, prin însăși structura ei. În cursul tragediei, se dezvăluie un rău care este o consecință rațională a actelor eroului tragic și că el suferă, ceea ce îl face pe spectator să se teamă că i se va întâmpla ceva asemănător, pentru că se identifică cu el și simte compasiune. Frica duce la dorința de a evita răul și, cu această dorință, se efectuează o epurare corectează pasiunile care ar provoca o nenorocire ca cea a eroului, alături de care spectatorul milă.

Valoarea cathartică a tragediei este astfel o valoare practică: tragedia eroului se traduce într-o învăţare asupra privitorului. Catarsisul este posibil având în vedere distanța estetică care separă privitorul de nenorocirea eroului; Datorită acestei distanțe deschise de ficțiune, este posibil ca contemplarea groazei să producă, în loc de frică, o nouă cunoaștere, însoțită de plăcerea estetică.

catharsis în psihologie

În psihanaliză, din dezvoltările lui Freud și Breuer, catarsisul capătă o semnificație tehnică specifică, prin care este numită operația de aducere la conștient. conștientizarea o idee sau memorie reprimată, în aşa fel încât să se producă o eliberare „psihică” a subiectului. Acțiunea cathartică, în terapie, are un efect curativ: repunerea în funcțiune a afectelor intense reprimate, reprezentându-le, permite munca analitică asupra acelor emoții, punând în practică vindecarea prin transfer.

„Rezolvarea” emoțiilor reprimate prin analiză, luând distanța emoțională de ele, permite o purificare a minții de astfel de emoții. În acest sens, cel interpretare a catarsisului tragic în termeni psihanalitici presupune un sens terapeutic în reprezentarea teatrală, care acordă spațiu manifestare a dinamicii psihice inconştiente.