Importanța Imperiului Otoman

Alsina González
Jurnalistă de specialitate și cercetător

Înainte de a fi cunoscut sub numele de „bolnavii Europei”, în Imperiul Otoman a ajuns să controleze, direct sau indirect, o bună parte a coastei Africii de Nord, locurile sfinte atât ale creştinism ca de la Islam, Orientul Mijlociu până la Golful Persic, sud-estul Europei până la coasta Dalmației și astăzi Austria și Ucraina și toată Anatolia.

Povestea lui este incitantă și, deși rezumarea ei este întotdeauna un exercițiu riscant, o să încerc.

Popoarele turcice s-au născut în stepele Asiei Centrale și au migrat treptat către peninsula Anatoliei.

Astăzi există limbi legate de turcă în zona Asiei Centrale și în Caucaz, pe lângă Turcia însăși. The migrație A fost, ca toate migrațiile unor mase mari de populație, parțial pașnice și parțial războinice.

În secolul al X-lea, aceste popoare turcice au ajuns în Peninsula Anatolică, creând un decalaj între Califatul Abbasid (ar fi una dintre cauzele căderii acestuia) și Imperiul Bizantin, dintre care ar fi rivali înverșunați și pe care i-ar slăbi treptat.

În jurul anului 1000, turcii ocupau deja zona interioară a Peninsulei, coasta fiind încă dominată de Imperiul Bizantin. Expansiunea mongolă la est de aceste teritorii îi va face pe turci să-și pună cu siguranță privirea spre Occident pentru a crește și a se extinde.

Odată cu înscăunarea ca sultan a lui Osman I, al cărui nume turc era Uthman sau Othman, în 1290, comunitatea turcă se va extinde pentru a deveni Imperiul Otoman.

Evident, numele Imperiului derivă din ceea ce este considerat primul său conducător.

Structura politico-socială turcă la acea vreme era încă foarte mult bazată pe clanuri sau mici regate semi-independente care îi datorau loialitate Sultanului, față de care aveau și autonomie.

Osmán I a obținut o semi-independență față de Imperiul Selgiuk, care a fost consolidată și extinsă de succesorii săi.

Începutul Imperiu Otoman și-a „cot” vecinii, profitând (cum ar explica Machiavelli un secol și jumătate mai târziu) de slăbiciunile celuilalt la momentul oportun.

Spiritul războinic al turcilor (să nu uităm, venind din stepele asiatice, un teritoriu istoric dat să forjeze orașe războinice) a fost transcendentală în această expansiune, ne-a lăsat bijuterii ca trupurile ienicerii.

Paralel cu expansiunea sa în Anatolia și mai târziu în Orientul Mijlociu, Imperiul Otoman se extindea și pe pământ european, în detrimentul Imperiului Bizantin. Acesta din urmă s-a întâmplat din 1361.

Tot din deceniul 1360-1370 Imperiul a început să facă presiuni asupra Constantinopolului, în timp ce s-au răspândit în jurul capitalei bizantine, în principal în Tracia antică și în zonă balcanic.

În 1389 a avut loc Bătălia de la Kosovo, în care otomanii i-au învins pe sârbi și au absorbit ceea ce fusese până atunci Imperiul Sârb, ajungând la porțile Ungariei.

Din acel moment, și timp de mai bine de un secol, între otomani și maghiari au existat lupte continue la graniță.

Ca o anecdotă, explicați că unul dintre conducătorii care a oferit rezistență turcilor, obținând conţine momentan expansiunea Imperiului a fost valahul Vlad Ţepeş (Vlad III), cunoscut sub numele de ţepeşul, și care secole mai târziu avea să inspire personajul lui Dracula (numele său de naștere era Vlad Drăculea).

În 1453, și după ce decenii au pierdut teritorii în favoarea trupelor otomane, Imperiul Bizantin a căzut: turcii au luat Constantinopolul

Acest eveniment marchează un punct de cotitură în istoria europeană și mondială. În ea a fost stabilit începutul epocii moderne (pe care alți autori l-au stabilit în descoperirea Americii în 1492).

Odată cu căderea capitalei bizantine, singura entitate politică care s-ar putea pretinde moștenitoare a Imperiul Roman şi, deci, a tradiţiei clasice. Otomanii au făcut din oraș noua lor capitală.

În plus, pierderea acestei cetăți a eliberat trupele otomane care puteau acționa pe alte fronturi, deoarece a dat continuitate posesiunilor terestre ale Imperiului.

Otomanii și-au reluat în curând expansiunea europeană cu mai multă vigoare, iar în 1526 i-au învins pe unguri la Mohács, urmând să preia țara. În 1529 vor asedi Viena, deși fără să o poată lua.

Acest fapt marchează cea mai mare expansiune otomană în Europa. Din acel moment, se va extinde în toată Asia (siria actuală, Irak și Iran) și de-a lungul coastei de sud a Mediteranei (în special Egipt).

Corsarii și pirații turci au dezlănțuit și teroare asupra regatelor creștine din Marea Mediterană, făcând chiar raid în nordul Peninsulei Iberice.

De aceea diferitele puteri s-au unit în mai multe rânduri împotriva Imperiului, câștigând decisivă Bătălia de la Lepanto din 1571.

La sfârșitul secolului al XVII-lea, un renascut Regat al Ungariei a pornit la atacul împotriva Imperiului Otoman, recuperând treptat teritorii.

Imperiul începea să dea semne de slăbiciune, normal în orice imperiu când expansiunea sa încetinește. Împreună cu ungurii, austriecii, polonezii și cu Sfântul Imperiu Roman au profitat și de slăbiciunea turcească pentru a-i împinge pe otomani spre Balcani.

De aici era o singură cale: dacă până atunci se ridicase Imperiul Otoman, acum se dădea în jos. În 1683, al doilea asediu al Vienei a eșuat lamentabil.

Începând cu secolul al XVIII-lea, Imperiul Otoman a plonjat într-o spirală în care se îmbină problemele etnice și corupția elitelor.

Foarte reprezentativă pentru acesta din urmă va fi căderea cadavrului lui Janízaros, cândva o puternică mașinărie militară, cufundată ulterior în corupție din cauza puterii politice pe care au acumulat-o.

Declinul din Balcani avea să culmineze în 1823 cu independența Greciei, la care s-ar adăuga pierderea Egiptului în 1882. Dar cel mai rău avea să vină.

Pe măsură ce Imperiul Otoman lânceia, s-a confruntat cu o încercare de a se reconstrui și de a supraviețui. Din acest moment, din pierderile sale teritoriale, Imperiului vine porecla de „omul bolnav al Europei”.

În 1914, a izbucnit Primul Război Mondial, iar Imperiul Otoman s-a aliniat Puterilor Centrale.

În ciuda faptului că și-a modernizat armata, Imperiul a suferit înfrângeri grave (ca în Caucaz împotriva rușilor) și a ajuns să fie victima unei structuri rănite. din cauza coruperii funcțiilor lor înalte și a intereselor personale și politice, pe lângă echipamentele slabe pentru a rezista unui conflict de lungă durată durată.

Nici măcar sprijinul german nu a putut opri ceea ce se vedea a fi condamnat, iar în 1918, Imperiul a fost dezmembrat și redus la Anatolia și Istanbul de către dușmanii săi.

Sfârșitul oficial al Imperiului Otoman are loc în 1922 odată cu desființarea sultanatului de către Mustafa Kemal, cunoscut sub numele de Atatürk. (părintele patriei turce), și proclamarea Republicii, precum și renunțarea la orice posibilitate de recuperare a Imperiu.

Inițial sănătos pentru invidia altor puteri, Imperiul Otoman petrecuse aproape două secole decadență până la dispariția în negura istoriei, care nu va uita niciodată ceea ce într-o zi a fost mărețul ei splendoare.

Imagini Fotolia. Trecut, Koraysa