Exemplu de descriere în imagini: comparativ

descriere picturală este forma literară în care se face o descriere a unei persoane, a unui obiect sau a unui loc, ca și cum ar fi contemplat o fotografie sau o pictură, adică un observator static care observă (descrie) un obiect static.

Acest tip de descriere picturală are trei variante: din punct de vedere plastic (evidențiind aspecte sensibile precum mirosuri, culori și texturi), prin antiteză (elemente opuse sau contradictorii contrastante) și comparativ.

În această ultimă variantă, folosim diverse comparații între senzații sau obiecte cunoscute cititorului, pentru a expune ideea a ceea ce este descris. Multe dintre aceste comparații sunt metaforice, arătând un paralelism între două elemente care în simțurile nu au nicio relație și, totuși, oferă o idee mai precisă sau mai poetică a ceea ce este descrie.

Astfel, o frază simplă și obiectivă precum „Viața Lui a fost foarte schimbătoare” poate fi exprimată printr-o comparație precum „A Lui viața a fost ca un drum sinuos ”, ceea ce ne face să ne gândim la un concept mai larg, de urcușuri și coborâșuri, decât simplul adjectiv„ schimbare ”.

Comparații simple și complexe:

comparație simplă este una în care un atribut este înlocuit de o imagine simplă, o paralelă rapidă și imediată: „fața lui era palidă ca ceara”.

comparație complexă el înlocuiește un atribut sau o descriere cu o imagine mult mai elaborată și, în consecință, mai complexă și mai exagerată: „Fața lui era palidă, ca albul livid al cuiva care își respira ultima dată”.

Conform intenției scriitorului, descrierea picturală poate fi relativ clară și îmbogățitoare sau, dimpotrivă, comparațiile pot fi obscure cu intenția de a fi înțelese doar de unii cititori sau de a transmite un mesaj ascuns.

Exemple de descriere comparativ picturală:

Stirile

În sala de așteptare spațioasă, ca o curte de cartier în care poți ajunge la ușa fiecărui chiriaș, unde ne așteptam la el, a sosit, cu o față disjunctă, ca a cuiva care a văzut o scenă groaznică și de nedescris, cu paloarea pe care o au condamnații când știu că a sosit ultima oră, cu ochii mari ca și când ar fi văzut-o pe ea însăși secerătoare, anticipând vestea teribilă că, la fel ca într-un roman de clasa a treia (Ce am fi dat pentru că a fost un roman rău și nu viața reală!), a căzut brusc ca o nicovală grea când am trăit o destul de calm. Mâinile i s-au încleștat ca niște clești de fier, au strâns o foaie de hârtie pe care nu a trebuit să o citim pentru a-i cunoaște cumplita sentință. Hârtia i-a absorbit sudoarea din mâini și a stins literele, care, totuși, nu au șters sau diminuat severitatea conținutului lor. Mai avea de trăit doar șase luni.

Un moment pe plajă

Soarele de la zenit acoperă pe toată lumea de pe plajă ca o pătură de lumină din care nimeni nu se poate lăsa deoparte. Mirosul mării, ca parfumul de fabricație regală, umple atmosfera. Umezeala atenuează senzația de arsură a jarului Helios pe piele. În apă, un grup de copii, ca peștii fericiți, se joacă cu o minge colorată. Mai târziu, unii bătrâni, cu pielea ridată ca pergamentul, și costumele de baie la fel de vechi ca și ei, de parcă ar fi fost O carte poștală din anii '20 este aproape, se bucură de apă, soare și nisip, jucându-se ca niște copii mici de 80, 85 sau 90 de ani. ani. Puțin mai aproape, o Tânără Fată cu fața de alabastru, părul auriu, buzele de corali și ochii cerului, ca o păpușă de porțelan, stă sub o umbrelă. Poartă un costum de baie acoperit cu o țesătură de mătase foarte ușoară, care evidențiază figura ei de chitară muzicală. Briza blândă a mării se joacă cu silueta și cu țesătura și cu părul ei și pare să-mi citească gândurile, pe care apoi le spune în ureche cu fiecare secret pe care i-l spune briza, ochii ei de Rai, îmi dau un aspect cald și tandru și un zâmbet știutor, precum zâmbetul pe care fata cu care tocmai ai făcut-o răutății sau căruia tocmai i-ai spus unui secret.