Ramiro De Maeztu Și Whitmey

RAMIRO DE MAEZTU ȘI WHITNEY (1874-1936)

Un alt membru al generației din '98, nu a fost romancier sau poet: toată activitatea sa a fost axată pe jurnalism.
Fiul unui tată basc și al unei mame engleze, Maeztu s-a născut la Vitoria în 1874. A trăit adolescența la Paris și de acolo s-a mutat în Cuba, unde a lucrat cu tatăl său într-o fabrică de zahăr. În 1898, înfrângerea echipei spaniole împotriva nord-americanului a fost prezentă pe acea insulă.

Mai târziu cu Azorín și Baroja a format un fel de triumvirat („Triaca”) și este considerat una dintre cele mai autentice valori ale generației 98.

De o pregătire engleză marcată, pe un fundal rasial spaniol, Maeztu începe ca toată generația sa, făcând evidentă disprețul său față de Spania din vremea sa. Mwinfluent de Nietzsche la început și, în același timp, de atmosfera respirată în timpul lungii sale șederi în Anglia, visează pentru patria sa ceva similar cu ceea ce vede realizat în Regatul Unit. Așa înțelege „europenizarea”, într-o poziție negativă care este pe deplin de acord cu postulatele din 98. De-a lungul timpului, gândirea sa suferă o schimbare răsunătoare și el figurează măreția țării în fidelitatea față de tradițiile sale. „Patriotismul și catolicismul sunt singurele valori care pot salva Spania”.

A fost eseist cu o cultură solidă. Era îngrijorat de problemele politice și sociale - era membru al forțelor conservatoare - și, de asemenea, de problemele literare. Preocuparea sa pentru valorile formale și stilistice este aproape nulă. Limbajul său este demn, solid, departe de accentul sau afectarea • cosmeticianului multor dintre contemporanii săi.

Multe dintre articolele sale, mereu pline de spirit de luptă, au fost ulterior culese în cărți. Cele mai cunoscute lucrări seamănă. Spre altă Spanie; Junction de artă; Criza umanismului; Apărarea Hispanității; un eseu triplu: Don Quijote, Don Juan și La Celestina etc.