5 Exemple de monolog despre drepturile copilului
Miscellanea / / April 29, 2022
Un monolog despre drepturile copiilor Este un discurs în care un singur participant vorbește cu el însuși sau cu un interlocutor absent pentru a reflecta asupra legilor care sunt necesare pentru protecția copiilor.
The monolog este îndreptată spre sine, dar se adresează și cititorilor sau publicului. Prin acest tip de vorbire se obțin informații despre sentimentele și gândurile personajului care îl execută și vă permite să vă conectați cu psihologia și modul dvs. de a vedea lumea într-un mod mai autentic și dezinhibată.
Monologurile pot fi găsite în multe genuri literare, cum ar fi poezie, poveste, Test, piese de teatru, articol de ziar, roman. Se deosebește de dialog, deoarece în această comunicare are loc între două sau mai multe persoane.
În funcție de opera din care face parte și de intențiile expresive, există trei tipuri de monologuri:
Exemple de monolog despre drepturile copilului
- „Drepturi Drepturi”, de Hugo Midón (2004). În acest cântec din piesă drepturi strâmbe, caracterul se referă la dreptul la egalitate pe care îl au copiii, indiferent de origine socială sau etnică, limbă, religie, opinii sau naționalitate. Are legătură cu articolul 2 din Convenția Internațională a Drepturilor Copilului.
eu
Privim aceeași lună
Căutăm aceeași iubire
avem același râs
Suferim aceeași tuseNe oferă aceleași vaccinuri
Pentru aceeași rujeolă
Vorbim aceeași limbă
cu aceeași voceCor
Nu sunt mai bun decât oricine
Și nimeni nu este mai bun decât mine
De aceea am la fel
Drepturile pe care le aiII
Cântăm același imn
cu aceeași inimă
Avem aceleași legi
aceeași constituțieMergem pe același teren
avem acelasi soare
Înțepăm același cartof
cu aceeași furculiță
- Extrage din Copilul, de Jules Valles (1989). În acest roman, protagonistul Jacques Vingtras (a cărui poveste este o reflectare a vieții autoarei) reflectă asupra dreptului copiilor de a fi protejați împotriva abuz (articolul 19 din Convenția Internațională a Drepturilor Copilului), după ce el însuși a fost victima acestuia în timpul copilăriei și făcând parte din adolescent.
Nu am o plângere de făcut. Nu am nici măcar o biluță ciobită pe conștiință. Odată, tatăl meu mi-a dat treizeci de cenți să cumpăr un caiet care costa douăzeci și nouă. am păstrat banul. Acesta a fost singurul meu derapaj. (...) Dacă m-am dus la Paris, din nou! Ieșind din închisoare, aș strânge mâna oricum. (…) Si bun. Îmi voi face timpul aici, iar după aceea voi merge la Paris, iar când voi fi acolo, nu voi ascunde că am fost în închisoare,
O să țip! Voi apăra DREPTURILE COPILULUI, ca și celelalte DREPTURILE OMULUI.Voi întreba dacă părinții au libertatea vieții și a morții asupra trupului și sufletului copilului lor; dacă domnul Vingtras are dreptul să mă martirizeze pentru că mi-a fost frică de o slujbă mizerabilă (…). Paris! Oh, o iubesc! Văd tiparul și ziarul, libertatea de a se apăra și simpatia pentru rebeli. Ideea Parisului m-a salvat de frânghie în acea zi.
- Extras din „Drepturile copilului globalizat”, de Susana Dalle Mura (2011). În acest articol, autorul reflectă asupra noilor probleme care atacă drepturile copiilor în epoca globalizării.
(...) Tot ceea ce s-a făcut până în prezent este insuficient și mutilant pentru protecția adecvată a copiilor într-o societate globalizată, deoarece apar noi probleme legate de aceasta. Ar fi necesar să se vizualizeze problemele actuale ale acestei grupe de vârstă cu o planificare specifică în ceea ce privește politicile publice, contemplând situațiile actuale și viitoare ale acesteia.
(...) Astăzi mai mult decât oricând trebuie să protejăm copilăria sub toate formele și latitudinile ei, recunoscând în realitatea faptelor drepturi: la sănătate, la educație, la locuință, la o familie, la o naționalitate, la identitate, să nu muncească la vârste din timp. Toate drepturile încălcate atât în comunitatea internațională, cât și în țara noastră și în provincie.
(...) Oamenii și lucrurile trebuie să le schimbăm, și nu legile. Avem declarații, convenții, protocoale și legi la nivel internațional, național și provincial. Cu toate acestea, valorile și conștientizarea civică lipsesc pentru a schimba realitatea. Toată lumea vorbește despre schimbare pentru ca nimic să nu se schimbe sau să se schimbe ci doar în norme și nu în realitate. În politicile pentru copii avem nevoie de mai multe răspunsuri și de mai puține discuții. Eficiență și angajament mai mare a societății în ansamblu în utilizarea resurselor disponibile și o mai bună pregătire pentru a face față problemelor zilnice ale copiilor și adolescenților. Este clar că copiii nu își dau cu părerea și nici nu votează. De aceea sunt permanent marginalizați în prioritățile sociale?
Copilăria este viitorul unei țări și, fără sănătate și educație, supusă flagelului muncii copiilor timpurii, traficului de persoane, droguri, delincvență, sărăcie, malnutriție, violență, deznădejde și lipsă de valori familiale și sociale, nu are viitor vrednic.
O copilărie protejată, în toată amploarea și necesitatea ei, va putea să înflorească și să dea roade rodnice pentru comunitatea în care se dezvoltă. Argentina trezește-te!
- „Cine a numit luna”, de Mirta Goldberg (1994). În această poezie aparținând cărții Nou Tailwind I, subiectul poetic reflectă asupra dreptului de a avea un nume și o naționalitate (articolul 7 din Convenția Internațională a Drepturilor Copilului).
Cine a numit luna?
Ar fi putut fi laguna,
că de când o văd atât de mult noaptea
te-ai hotărât să-i spună lună?Cine a numit elefantul?
Ar fi putut fi paznicul,
o zi în care mergeam foarte tare?Cine a numit trandafirii?
Cine denumește lucrurile?Mă gândesc la asta în fiecare zi.
Există un bărbat pe nume Apelător
cine scoate numele din Nombrería?Sau nisipul singur a decis să se numească nisip
și marea tocmai a decis să se numească mare?Cum va fi?
(Norocosul de mine
mi-a dat numele
mama mea.)
- Extras din „Priviți și vedeți”, de Sergio Kern (1997). În această poveste, naratorul reflectă asupra dreptului la educație al copiilor cu dizabilități și se referă la articolul 23 din Convenția Internațională a Drepturilor Copilului.
III
Acum merg la școală și plouă tot timpul. Și se pare că picăturile explodează ca petardele de Crăciun în pilotul de plastic pe care mi l-a pus tatăl meu.
Astăzi va veni cel care face cărți și cred că o să se ude dacă nu are un pilot ca al meu.
Tatăl meu mi-a spus că pilotul meu este din plastic galben. Și îmi spunea despre multe
lucruri care sunt galbene. Bananele sunt galbene. Lămâile coapte sunt galbene. Sunt prune galbene. Acoperișul taxiurilor este galben (...).v
Toți au tăcut. Se pare că a intrat omul care face cărți. Ne-a spus numele lui și a început să vorbească despre când era copil. Se pare că și tatăl lui făcea cărți.
Acum începe să spună cum vede el lucrurile. Cum le privești și apoi le desenezi? Vorbiți despre culorile pe care le au lucrurile după ploaie. Deja mi se părea că așa ceva trebuie să se întâmple după ploaie. Pentru că totul este proaspăt spălat. Este logic!
Acum vorbești despre culoarea pe care o au lucrurile când ruginesc. O să-l întreb pe tatăl meu de ce ruginesc lucrurile.
Acum spune că ne va citi câteva povești. Dar care sunt poveștile pe care nu le-a scris. Spune că ne va citi povești care i-au plăcut mult (...).al 7-lea
Acum a terminat de citit poveștile și ne spune că ne va desena pe tablă ca să vedem cum desenează. (Cred că era timpul pentru un moment bun ca el să arate ce face.) Și ne spune să începem să ne desenăm în timp ce el își face desenul. Ei bine, se pare că băieții au adus totul de desenat. Ne-au avertizat deja despre asta, așa că l-am adus și pe al meu.viii
(...) Omul care face cărți ne-a spus că putem desena orice ne dorim și că nu trebuie să fie din poveștile pe care le citise. Că facem orice, orice ne place.
Dar am de gând să modelez în lut personajele din povestea despre monștrii care merg la școală pe care ni-a citit-o. Pentru că m-a făcut să râd.
(...) Apoi încep să fac Mumia și e re-ușor pentru că nu are haine sau pelerină. Apoi fac Dracula, dar nu găsesc colții. Nu-mi amintesc dacă am făcut-o deja sau nu. Și până la urmă mă întorc la Frankenstein. Am facut deja capul cu suruburi in urechi. Îi ridic picioarele și îl întind lângă Mumie și Dracula care stau și ei întinși. Acum îi frământ brațele mici. Am pus deja unul pe el și a fost perfect. În sfârșit sunt cu celălalt braț. Nu există zgomot de cretă. Casa de pariuri a încetat să deseneze pe tablă și spune că va veni să vadă ce am făcut.IX
Se pare că vine direct la masa noastră. El înaintează vorbind cu un alt domn care îl aduce aici. Celălalt domn îi spune: „Uite ce a făcut această fetiță oarbă pe baza a ceea ce ai vorbit și ai citit”.
(Eu sunt orbul.) Dar nu-mi place să fiu numit așa. Dacă mă spun orb, e în regulă. Tatăl meu spune că trebuie să spui lucrurilor pe nume și atât.
Omul care face cărți a rămas fără cuvinte, se pare. Apoi îl aud pe celălalt bărbat spunându-i: „Apropo, nu ți-am spus că printre copii sunt orbi.
Pentru că dacă nu, nu ai fi vorbit despre ceea ce ai vorbit sau nu ai fi desenat ceea ce ai desenat.” Și începe să explice că este un plan pilot (ca pilotul meu galben?) pentru ca cei care
suntem orbi să fim mai mult împreună cu copiii care nu sunt.
Ciocolată pentru știri. Tatăl meu îmi explicase totul.
Dar cel care face cărți nu-l mai ascultă și mă întreabă cum mă numesc.
–Ximena –spun eu, și adaug –Ximena cu „X”.
Și atunci cel care face cărți începe să-mi vorbească despre toate cu „x”, iar eu izbucnesc în râs și face și el și o învăț și pe ea.
Atunci stăpânul cărților începe să se uite la Mumie și la Dracula și îmi spune că îi iubește și eu râd mai mult.
Și îmi spune că Frankenstein-ul pe care l-am făcut i se pare incredibil. Și dau din cap în altă parte, pentru că mă jenează puțin. Și îmi spune că el însuși, din moment ce este dolofan, este identic cu Frankenstein-ul meu.
Și mă gândesc la norocul omului care face cărți. Cu șuruburile alea în cap și mâncând toate „s”, mai putea învăța să facă cărți (...).
Vă poate servi: