Definiția sistemului de fișiere (sistem de fișiere / fișiere)

Alsina González
Jurnalistă de specialitate și cercetător

De fiecare dată când lucrezi cu un calculator, un smartphone, o tabletă sau un alt dispozitiv „inteligent”, informațiile sunt stocate în fișiere aranjate într-un fel, care se numește ca sistem de fișiere/fișiere, pentru engleză Sistemul de fișiere, și este necesar să se efectueze anumite operațiuni de bază, cum ar fi:

• delimitează începutul și sfârșitul unui fișier și datele pe care le conține;
• dați un nomenclator dosarelor;
• accesați acele fișiere pentru citire;
• creați fișiere noi și stocați modificările aduse celor existente anterior astfel încât datele conținute să aibă o structură logică cu care să se poată lucra;
• executați ca programe acele fișiere care sunt executabile;
• Menține structura directoarelor (directoare).

Avem și altele mai avansate, și pe care nu toate sistemele de fișiere le-au inclus de-a lungul istoriei, deși în prezent rar este cel care nu le include:

• atribute de proprietate și acces pentru a delimita cine are fișierul și cine îl poate accesa;
• controlul versiunii;
• criptare.

Este foarte dificil să urmăriți istoria sistemelor de fișiere, mai ales de unde pornesc. Cardurile perforate aveau deja un fel de sistem de fișiere de bază, indicând punctele de plecare pentru programe și date dintr-o serie de carduri.

Odată cu apariția mainframe-urilor mari și a depozitare pe benzi magnetice, a devenit, de asemenea, necesar să existe un sistem care să delimiteze locul unde începea și se termină fiecare lucru o bandă pentru a evita rebobinarea manuală, astfel încât unitățile de bandă să poată automatiza accesul la fișiere necesar.

Acesta nu a fost cazul în microcomputingul de acasă pe 8 biți, o lume în care trebuia să derulați manual benzile pentru a găsi punctul de pornire al programului de încărcat.

În momentul în care au început să fie folosite primele unități de stocare magnetice care nu depind de o bandă, ci de o suprafață pentru stocarea datelor, paradigmă Utilizarea stocării se schimbă de la secvenţial la aleatoriu, iar aici intră în joc sistemele de fişiere, deoarece permit organizarea informaţiei într-un mod structurat pe disc.

Cum să lucrați cu sistemele de fișiere

Dacă în acest moment vreun cititor se întreabă cum poate lucra cu o minune ca aceasta care vă permite să faceți toate aceste lucruri enumerate mai sus, nu ar putea fi mai ușor: este deja face.

Presupunând că majoritatea oamenilor nu își întrețin computerele și dispozitivele electronice și nu au instalat OS pe care îl folosesc (fie că este Windows sau macOS pe un computer, sau Android sau iOS pe un smartphone sau tabletă) și că nici știu cum să formateze unitățile (care sunt vândute deja formatate), nu ar trebui să-și facă griji pentru ceva care este deja făcut.

Sistemul de fișiere este pregătit atunci când unitățile sunt formatate, fie în timpul instalarea sistemului de operare, sau când vrem să ștergem toate informațiile pe care le avem pe o cheie USB (unitate flash).

În acest din urmă caz, ceea ce vom efectua va fi procesul de „formatare” menționat mai sus. Formatați sau dați Format, înseamnă, tocmai, pregătirea sistemului de fișiere astfel încât să poată primi fișiere, cu ce în care și din momentul în care procesul de formatare se încheie, putem stoca fișiere el.

În unele cazuri, vom putea alege ce sistem de fișiere folosim pentru unele unități, în funcție de platforma software pe care o folosim:

Windows:

• gras: cu revizuirile sale succesive, FAT12 și FAT16, este și sistemul de fișiere folosit în vechiul MS-DOS și alte sisteme DOS. Creat în 1980, sa bazat pe faptul că nu acceptă funcții pe care acum le considerăm de bază, cum ar fi numele lungi de fișiere.
• FAT32: lângă VFAT, este a evoluţie de la precedentul care corectează probleme precum numele lungi de fișiere și, de asemenea, acceptă capacități mai mari de disc. Este încă folosit în unitățile de stocare externe (unități flash, carduri de memorie,…). Marele avantaj al acestui sistem este că este suportat de principalele sisteme de operare, precum macOS și GNU/Linux în plus față de Windows, astfel încât unitățile formatate cu acesta pot acționa pentru a transfera date între platforme.
• exFAT: O altă variantă a sistemului de fișiere FAT, creată de Microsoft și optimizată pentru utilizarea pe sisteme de stocare flash. În prezent este folosit de platforme precum Android.
• NTFS: sistemul de fișiere folosit de Microsoft Windows începând cu versiunea NT 3.1, moștenitor al HPFS dezvoltat de IBM pentru OS/2. Este standardul pentru instalările Windows.

macOS:

• hfs: Introdus în 1985, a fost pionierat în lucruri precum nume lungi de fișiere sau aliasuri de fișiere în microcomputingul de acasă.
• HFS+: a înlocuit unele dintre deficiențele HFS pe care le dezvăluise timpul, cum ar fi suportul pentru fișiere mai mari (ceva necesar într-o lume care începea să vadă filme în fișiere de pe computer) și formatează unități mai mari mărimea. El a contribuit și la utilizarea codificare Unicode standardizat pentru sistemul de fișiere Mac.

GNU/Linux și alte Unix:

• ext2: Sistemul de fișiere al sistemului de operare gratuit prin excelență și, ca acesta, de asemenea gratuit pentru a fi găsit în nucleul sistemului pinguin.
• ext3: a adăugat la versiunea anterioară sistemul de jurnalizarea, și a devenit standard pentru distribuțiile Linux.
• ext4: optimizează consumul de resurse și adaugă suport pentru unități și fișiere mai mari.
• Btrfs: Dezvoltat de Oracle, caută să depășească limitările ext4, cum ar fi dimensiunea maximă a fișierelor, deși nu a ajuns încă la o versiune „matură”.
• ZFS: integrează administrare de volume de lângă sistemul de fișiere, lucruri care de obicei vin separat. A fost creat de Sun Microsystems pentru Solaris, dar a ajuns să ajungă și la Linux.
• ReiserFS: cu jurnalizarea ca o caracteristică definitorie, cea mai recentă versiune este Reiser4. De asemenea, permite redimensionarea dinamică a unităților atât cu sistemul de fișiere montat pe gazdă, cât și demontat.