Concept în definiția ABC

Mijloacele de propagare a sunetului sunt: ​​gazele (de exemplu, aer), lichide (cum ar fi apa) sau solide (metale, roci etc.). Sunetul se propagă în gaze și lichide ca undă longitudinală, unde direcția de propagare prin mediu este în aceeași direcție cu propagarea undei. Pe de altă parte, la solide undele pot fi și transversale, ceea ce înseamnă că amplitudinea undei sonore este perpendiculară pe propagarea sunetului.

Care sunt proprietățile și caracteristicile sale?

Înțelegând sunetul ca undă, el își prezintă propriile fenomene și anume: reflexie, interferență, refracție și difracție.

Reflecţie: apare atunci când o undă sonoră lovește o suprafață dură, urmează lege din „unghiul de incidență este egal cu unghiul de reflexie”. Acest comportament se observă și cu undele electromagnetice (lumină, radio etc.). The

producție a undelor staţionare rezonante pe corzi şi coloane de aer se datorează reflectării undelor sonore, care este un fenomen fundamental în functionare a instrumentelor de suflat. [1]

Interferență: Apare atunci când modelele de valuri se suprapun. Când undele reflectate interferează cu undele incidente, se produc modele de interferență constructive și distructive. Datorită acestui fapt, pot fi produse rezonanțe numite unde staționare limitate. Acest lucru implică, de asemenea, că intensitatea sunetului în apropierea unei suprafețe dure este de două ori mai mare, deoarece unda reflectată și unda incidentă se adună într-o zonă de presiune îngustă. Acest comportament sonor este exploatat în microfoanele din zona de presiune, permițând o sensibilitate crescută. Un alt exemplu clar de interferență este „bătaia” [2], care constă în suprapunerea a două unde sonore cu frecvențe de valori foarte apropiate.

Refracţie: este modificarea propagării sunetului atunci când acesta intră într-un mediu unde este viteză e diferit. În mod normal, sunetul se propagă în toate direcțiile de la o sursă punctuală, fără direcție „privilegiată”, ceea ce înseamnă că ascultătorul poate auzi doar unda sonoră care a fost îndreptată inițial spre ea, totuși, refracția sunetului poate îndoi unda în jos, astfel încât să fie primit un sunet adiţional. Acest lucru se întâmplă, de exemplu, pe suprafața lacurilor reci, care apoi se dovedesc a fi amplificatoare naturale. [4]

Difracţie: Apare atunci când undele sonore „se îndoaie” în jurul obstacolelor mici sau se propagă prin găuri mici. Un exemplu clar este modul în care sunetul se aude în jurul colțurilor. Difracția este mai importantă cu lungimi de undă mai mari (frecvență joasă), de aceea poate fi auziți frecvențele joase în jurul obstacolelor mai bine decât frecvențele înalte (lungimi de undă mic de statura).

În sfârșit, parametrii care caracterizează undele sonore sunt viteza, presiunea și intensitatea.

Viteză: viteza sunetului în aer uscat este aproximativ egală cu:

331,4+0,6T m/s (1)

O aproximare mai bună este dată de expresie pentru un gaz ideal unde viteza sunetului este egală cu:

vsound =√(γRT/M) (2)

Unde γ este constanta adiabatică, R este constanta gazului ideal a cărei valoare este 8,314 J/mol K, M este masa moleculară a gazului și T este temperatura absolută (măsurată în grade kelvin °K).

Presiune: variatia presiunii cauzata de sunet, in raport cu presiune atmosferică, vă permite să cuantificați sunetul. În cazul auzului uman, pragul de auz corespunde unei variații de presiune de puțin sub o miliardime din presiunea atmosferică. Acest prag de auz poate fi formulat în termeni de presiune, apoi intensitatea sunetului (măsurată în decibeli) poate fi exprimată în termeni de presiune sonoră astfel:

I=10 log₁₀eu/eu₀=20 jurnal₁₀P/P₀ (3)

Intensitate: este puterea acustică pe unitatea de suprafață măsurată de „observator” sau mai bine spus ascultător. Unitățile sunt wați/m2 sau wați/cm2. Multe măsurători ale intensității sunetului sunt efectuate în raport cu intensitatea pragului standard de auz:

Eu₀ =10^-16 wați/cm² (4)

Este obișnuit să se măsoare intensitatea sunetului în decibeli:

I(dB)=10 log₁₀eu/eu₀ (5)

Cum a început și în ce situații putem aplica conceptul?

Pentru unii, ea apare de când timpul este timpul, însă, existența sunetului a început după creație a universului, aproximativ cincisprezece miliarde de ani mai târziu, conform celor mai acceptate teorii cosmologice în prezent.

În forma sa ca atare, the evoluţie în înregistrarea sunetelor create artificial de ființe umane, datează din anul 1857, pe 25 martie, când León Scott și-a brevetat telefonul cu autograf. Trecem apoi prin fonograf, gramofon, recordofon, casetofon cu fir, casetofon cu bobină deschis, caseta compactă, primul sistem optic, ProDigi, DASH, discul compact (CD), MP3-ul, DVD-ul și Blu-ray.